”Șepcile roșii” sunt pe val în Superligă, cu 11 puncte adunate în ultimele cinci meciuri, iar sâmbătă, de la ora 18:00, încearcă să dea lovitura pe terenul liderului Farul Constanța.
Echipa noastră vine după o victorie splendidă, pe Cluj Arena, în fața celor de la AFC Hermannstadt, scor 1-0, iar moralul este foarte ridicat în lotul pregătit de Eugen Neagoe.
”Întâlnim liderul și sigur că este foarte important pentru noi acest joc, cum este și pentru Farul. Gică Hagi își dorește să câștige toate jocurile, fie că e acasă sau în deplasare, iar același lucru ni-l dorim și noi. Ne dorim să arătăm bine și să ne întoarcem cu cele trei puncte. Rămâne de văzut dacă o să și reușim”, a declarat tehnicianul care a revitalizat jocul ”alb-negrilor”.
Neagoe a adăugat că nu se teme de adversar:
”Eram foarte îngrijorat dacă juca Gică Hagi, dar nu o face, acum stă pe bancă. L-am întâlnit ca adversar, știu foarte bine ce putea să facă cu mingea. Acum nu sunt îngrijorat, chiar dacă au în componență jucători foarte valoroși”.
”Jucătorii pe care îi avem în lot sunt cei mai buni, după părerea mea, pentru că joacă la ”U” Cluj și trebuie să înțeleagă acest lucru. Avem în spatele nostru și reprezentăm o masă foarte mare de suporteri, reprezentăm un nume mare pentru România și atunci responsabilitățile noastre sunt foarte mari”, a completat Neagoe.
Antrenorul echipei noastre nu va putea conta în meciul de la Ovidiu pe Ely Fernandes, Roberto Romeo și Dragoș Tescan.
”U” Cluj și Farul Constanța s-au întâlnit de 64 de ori în istorie, dobrogenii având 29 de victorii, echipa noastră - 26, iar 9 meciuri s-au terminat la egalitate.
Nu uita, la fiecare comandă pe care o faci pe UClujSuperFan.ro, 50% din comisionul de vânzare ajunge la echipă! Tu, familia și prietenii tăi, puteți cumpăra produse pe care, oricum, le comandați pe alte website-uri. De ce să nu ajuți financiar echipa, fără niciun alt cost, ori efort. Ai peste 100.000 de produse. Fă-ți cumpărăturile pe UClujSuperFan.ro!
Fă-ți cont pe UClujSuperFan.ro AICI